duminică, 9 ianuarie 2011

Sa privim mai degraba spre cer...

Profetia lui Daniel din capitolul 7 doreste sa ne asigure de faptul ca Dumnezeu este iubire si ca El lucreaza neobosit în împlinirea planurilor Sale întelepte. In primul tablou am vazut marea cea mare a lumii bantuita de cele patru vanturi ale cerurilor, framantata si agitata si am vazut cum din valurile ei au iesit rand pe rand 4 fiare deosebite una de alta: un leu cu aripi de vultur, un urs cu trei coaste între dinti care s-a asezat pe o rîna, un pardos cu patru aripi si patru capete si apoi o fiara nemaiîntîlnita, nespus de grozav de hidoasa la înfatisare si puternica.
In versetele 9 si 10 privirea noastra este chemata sa se ridice de la pamînt la cer. Aici, în cer, este adevaratul loc unde se scrie si se hotaraste soarta întregului pamînt, soarta oricarui om. Scena pe care o vedem acum este aceea a unei mari sali de judecata. Iata cum o descrie profetul Daniel: "Ma uitam la aceste lucruri pîna cînd s-au asezat niste scaune de domnie si un îmbatrînit de zile a sezut jos. Haina lui era alba ca zapada si parul capului Lui era ca niste lîna curata. Scaunul Lui de domnie era ca niste flacari de foc, si roatele lui ca un foc aprins. Un rîu de foc curgea si iesea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori îi slujeau si de zece ori de mii zece mii stateau înaintea Lui. S-a tinut judecata si s-au deschis cartile". Cînd doi oameni sînt în disputa asupra unui punct de vedere sau asupra unui lucru oarecare, cei din jur se întreaba: Oare cine va fi mai tare, cine va cîstiga? Cine va ramîne pe pozitie? Aici în acesta profetie vedem cum cornul cel mic cu ochi ca de om si gura care vorbea cu trufie, într-o demonstratie de putere, de autoritate, de suprematie, s-a încumetat la un moment dat sa rosteasca vorbe de hula împotriva Celui Prea Inalt. Un corn mic în disputa cu Cel Prea Inalt. O putere pamînteasca în conflict cu o putere cereasca; un scaun pamîntesc de domnie în conflict cu un tron ceresc. Sper ca nu mai este nevoie sa va spun cine este mai tare, cine va ramîne în sfîrsit pe pozitie. Despre cornul cel mic ni se spun catre sfîrsitul capitolului 7 alte cîteva lucruri cutremuratoare. Ca el va asupri pe sfintii celui Prea Inalt, ca va face razboi împotriva lor si-i va birui si ca se va încumeta sa schimbe vremile si legea. Aceasta înseamna ca acel corn mic nu se va lupta numai împotriva Celui Prea Inalt, ci si împotriva sfintilor Lui. Aceasta înseamna ca acel corn mic va produce un razboi global, cosmic, în care va fi implicat atît cerul cît si pamîntul. Cine ar putea crede asa ceva? Cine ar putea crede ca o putere pamînteasca sa aiba atîta elan atîta curaj, atîta îndrazneala si energie încît sa se încumete la un asemenea razboi. Desigur ca aceasta ar fi cu totul de necrezut daca n-am sti cine este adevarata sursa a acestei fiare pe capul careia a aparut acel corn mic. In Apocalipsa 13, ochiul profetiei îsi concentreaza atentia în mod special asupra acestei fiare cu zece coarne. Dar aici în Apocalipsa, fiara cu zece coarne, asa cum este vazuta de apostolul Ioan, apare mai degraba un ansamblu al tuturor elementelor celor patru fiare vazute de profetul Daniel. Aceasta fiara din Apocalipsa seamana cu un leopard, are labe de urs si o gura de leu. Vedeti ordinea fiarelor în care le-a vazut Daniel în vis este leu, urs, leopard si apoi fiara cu zece coarne. Apostolul Ioan le vede însa în ordine inversa, mai întîi fiara cu zece coarne, apoi acele elemente care o asemanau cu un leopard, urs si leu. De ce aceasta ordine diferita? Este lesne de înteles. Pentru Daniel istoria care sta în dreptul acestor fiare, simboluri ale unor imperii viitoare, era înca o istorie nescrisa, neîmplinita. Daniei privea asupra unei istorii a carei împlinire sta înca în viitor, însa apostolul Ioan putea privi istoria dintr-un alt unghi acum. Pentru el, cele patru imperii mondiale nu mai erau o chestiune de viitor ci o chestiune de trecut; el întelegea ca istoria pe care el o traia era istoria imperiului simbolizat de cea de a patra fiara. De aceea el îsi concentreaza atentia asupra ei si o aseaza în prim plan. Desigur ca privind asupra fiarei cu zece coarne el vede la ea elementele caracteristice ale fiarelor dinaintea ei. Totusi, ca o concluzie a acestui punct putem spune ca, desi Daniel si apostolul Ioan au privit din directii opuse istoria, ei si-au atintit privirea asupra aceluiasi subiect. Aici, în Apocalipsa 13,3 aflam cui îsi datoreaza fiara cu zece coarne puterea, încumetarea si dîrzenia ei de a se lupta atît cu Dumnezeu cît si cu sfintii Lui. Cuvîntul ne spune: "Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie si o stapînire mare". Cine este balaurul ni se spune în capitolul 12 versetul 9, acesta fiind diavolul sau Satana. Deci scaunul de domnie al celei de a patra fiare este scaunul de domnie al Satanei si tot asa puterea fiarei si stapînirea ei sînt de fapt ale lui Satana, vrajmasul lui Dumnezeu si al omului. Acum este clar. Aici este vorba mai mult decît despre niste fiare, niste puteri omenesti care apar la voia întîmplarii pe arena lumii. Aici este vorba de fapt de un conflict cosmic între Dumnezeu si Satana. Care va fi mai tare? Care va birui? Care va ramîne tare pe pozitie? Sfintii Celui Prea Inalt vor fi persecutati si biruiti. Legea lui Dumnezeu va fi dezonorata si schilodita si anulata si tot felul de vorbe de hula vor fi rostite la adresa Celui Prea înalt. Dar, Cel Prea înalt va ramîne statornic pe tronul Sau. El va continua sa ramîna la cîrma universului stapîn pe situatie, în deplina putere. Multi se întreaba azi: Daca Dumnezeu este mai tare decît oricine si decît orice în univers, daca El este plin de iubire si întelepciune de ce îngaduie atunci sa fie pe pamînt atîta suferinta, dezastre si necazuri? Daca El este plin de putere si tine la sfintii Lui de ce îngaduie sa fie persecutati si biruiti? Pentru scopuri înalte si importante pe care mintea noastra nu le poate întelege în prezent pe deplin îngaduie Dumnezeu celui rau sa existe si sa-si desfasoare activitatea sa sinistra în aceasta lume si sa mearga atît de departe în aceasta lucrare de razvratire împotriva cerului pîna într-atîta încît însasi existenta tronului lui Dumnezeu sa fie amenintata sau pusa în discutie. Acestea se întîmpla nu pentru ca Dumnezeu ar fi lipsit de putere sau din cauza ca El ar fi indiferent cu privire la cele ce se întîmpla pe pamînt, sau pentru ca ar fi prea îngaduitor. Dimpotriva, Dumnezeu ne-a facut cunoscut din timp la ce sa ne asteptam. El ne-a avertizat ca fiare monstruoase vor stapîni pe pamînt si vor persecuta, devora si pustii tot pamîntul. Dumnezeu ne-a aratat din vreme rezultatele înspaimîntatoare ale întelepciunii si vointei omenesti, atunci cînd acestea se lasa stapînite de o putere vrajmasa lui Dumnezeu. Oamenii au gîndit mereu si gîndesc si azi ca vor fi în stare sa zideasca o lume si o viata mai bune decît le-a zidit Dumnezeu. Si care este rezultatul final? Atît lumea cît si viata aceasta devine în cele din urma un iad. Dumnezeu, pentru binele nostru vesnic îsi permite sa taca, sa astepte si sa para ca ar fi indiferent si sa lase ca lucrurile din lumea noastra sa-si urmeze cursul lor în mod nestingherit. El este îndelung rabdator deoarece El este vesnic, dar rabdarea Lui nu trebuie sa fie socotita drept somnolenta sau indiferenta si daca El este îndelung rabdator nu trebuie sa întelegem de aici ca El nu va lua nici o masura pentru a pune capat raului. Daca Dumnezeu pare astazi ca tace sau este dezinteresat, daca pare ca Si-a abandonat prerogativele, ca nu mai este stapîn pe situatie si ca este neputincios, sa nu uitam de acea scena cereasca pe care a vazut-o Daniel, scena Celui Prea Inalt care S-a asezat pe scaunul Sau de domnie si a început judecata. Scena aceea solemna, cînd în ceruri s-au deschis cerurile cu rapoartele tuturor lucrurilor mici sau mari care au avut loc pe pamînt în viata oricarui om. Scena judecatii din ceruri ne descopera un alt Dumnezeu decît acela pe care ni-L imaginam noi astazi. Cartile se deschid, faptele sînt cercetate în lumina legii Sale de neschimbat, sînt cîntarite în balanta ascultarii sau razvratirii fata de Dumnezeu si rasplatite dupa cum merita. Pentru a da si mai multa greutate si certitudine celor ce ne-au fost aratate în aceasta scena cereasca, obiectivul profetiei este transferat din nou asupra pamîntului acum, lasîndu-ne sa vedem care vor fi rezultatele finale ale sesiunii de judecata din ceruri. Sa ascultam cuvintele proorocului Daniel care a privit acea scena finala. Sa citim din nou în Daniel 7,11: "Eu ma uitam mereu din pricina cuvintelor de trufie pe care le rostea cornul acela. M-am uitat pîna cînd fiara a fost ucisa si trupul ei a fost nimicit si aruncat în foc ca sa fie ars. Si celelalte fiare au fost dezbracate de puterea lor dar li s-a îngaduit o lungire a vietii pîna la o vreme si unceas anumit".
Intr-o zi toate cuvintele, faptele si gîndurile tuturor vor fi judecate. Intr-o zi se va face pe deplin dovada ca Dumnezeu n-a dormit, nu ne-a abandonat, ci I-a pasat de noi. Intr-o zi, în acea zi mare si grozava Dumnezeu se va ridica de pe scaunul Sau de judecata si va pedepsi aceasta lume si pe toti aceia care au lucrat faradelegea. Pamîntul cu tot ce este pe el va arde. Acesta va fi sfîrsitul inevitabil al raului. Iata cum vorbeste profetul Maleahi, ultimul profet al Vechiului Testament despre acea zi finala: "Caci iata, vine ziue care va arde ca un cuptor. Toti cei trufasi si toti cei rai vor fi ca miristea. Ziua care vine îi va arde, zice Domnul Ostirilor si nu le va lasa nici radacina nici ramura. Si veti vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihanit si cel rau, dintre cel ce slujeste lui Dumnezeu si cel ce nu-I slujeste". Insusi profetul Daniel era consternat la un moment dat de cuvintele si atitudinea cornului cel mic al celei de a patra fiara. El însusi se gîndea cu nedumerire de ce îngaduie Dumnezeu asemenea lucruri, de ce nu intervine; de ce nu ia nici o masura sa puna capat raului? O, cît de mare i-a fost surpriza cînd în cel de al treilea tablou al vizului sau a vazut cum în orarul lui Dumnezeu toate lucrurile au o vreme si un ceas anumit, si ca Dumnezeu este stapîn pe orice situatie. Prevestirile profetice ale lui Dumnezeu ne anunta nu numai necazuri, dezastre, suferinte si prapad. Dimpotriva, în cel de al patrulea tablou profetic care are loc în ceruri, Daniel vede pe cineva care semana cu un fiu al omului. Dar sa citim chiar cuvintele lui Daniel din versetele 13 si 14 care ne prezinta acest tablou sublim: "M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte si iata ca pe norii cerurilor a venit unul ca un Fiu al Omului, a înaintat spre Cel îmbatrînit de zile si a fost adus înaintea Lui. I s-a dat stapînire si putere împarateasca pentru ca sa-I slujeasca
toate popoarele, neamurile si oamenii de toate limbile. Stapînirea
Lui este o stapînire vesnica si nu va trece nicidecum si împaratia Lui nu va fi nimicita niciodata.
Ceea ce vazuse împaratul
Nebucadnetar în visul lui era o piatra care s-a desprins din munte
fara ajutorul vreunei mîini omenesti, care a lovit chipul de aur, argint, arama si de fier si lut, spulberîndu-l, dupa care acea piatra a crescut nespus de mult si a umplut tot pamîntul. Si Daniel a înteles prin descoperire divina ca acea piatra nu era altceva decît o reprezentare a lui Iisus si a Imparatiei Sale. Aici însa, în acest tablou profetic Iisus este vazut ca un Fiu al Omului. Sa ne aducem aminte ca de multe ori Mîntuitorul S-a prezentat pe Sine oamenilor de pe vremuri ca fiind Fiul Omului. Desigur ca prin acest nume El se referea atunci la toate lucrarile Sale pe care avea sa le savîrseasca, de pe pozitia Sa omeneasca la care coborîse din cer, lucrari care aveau în vedere binele si fericirea noastra vesnica. El a mai fost identificat de profetie ca fiind samînta femeii care va zdrobi capul sarpelui. Aceasta identitate recunostea de fapt care era natura pe care Domnul Iisus avea sa si-o asume, devenind în folosul tuturor un reprezentant al omului. Pe cît de familiar ne este întelesul acestor nume pe care Iisus le-a luat asupra Sa, pe atît de pline de înteles ni se par si acele expresii la care multe din învataturile Sale au facut referinta, expresii ca Imparatia Cerurilor sau Imparatia lui Dumnezeu.
Aceasta împaratie a fost prezentata de Domnul Christos ca fiind vizibila în doua forme, una fiind aceea a instalarii ei în taina prin lucrarea Duhului Sfînt în inima oricaruia care primeste pe Iisus ca Domn al vietii Sale; iar a doua forma este aceea a instalarii împaratiei Sale în mod vizibil, material pe acest pamînt ca locas al celor mîntuiti dupa ce acest pamînt va fi fost curatat de pacat si de urmarile lui. Daca stau sa ma gîndesc mai bine nimic nu este mai de pret în tot Cuvîntul lui Dumnezeu si în toate fagaduintele Sale ca aceste doua expresii: Fiul Omului si Imparatia Cerurilor. Ce mi se pare interesant este faptul ca aceste doua expresii care sînt esenta, quintesenta Evangheliei apar chiar aici pe paginile Vechiului Testament. Aceasta este o dovada puternica în favoarea acelei convingeri ca Evanghelia Vechiului si a Noului Testament este una si aceeasi si ca Fiul lui Dumnezeu al Vechiului Testament este unul si acelasi cu Fiul Omului din Noul Testament; iar împaratia Sa este una singura: Imparatia Cerurilor, în care vor intra toti aceia care au luat hotarîrea sa urmeze si sa-I slujeasca lui Iisus. A fost cîndva la Betleem si Nazaret o descoperire a Fiului Omului. Dar atunci Iisus nu era în postura de împarat, avînd stapînire slava si putere împarateasca. La data aceea cele zece coarne ale celei de a patra fiara înca nu se aratasera, iara cornul cel mic nu-si facuse aparitia si lucrarea faradelegilor lui. Iar ziua judecatilor care aveau sa cada cu foc din cer asupra acestei fiare si asupra cornului ei cel mic nu sosise înca.
        Cînd Daniel a privit asupra acelui tablou ceresc în vedeniile sale de noapte,
el a vazut pe Fiul Omului venind pe norii cerurilor. Aceasta trebuie sa fie neaparat a doua Sa venire. Fara îndoiala ca aceste doua expresii: Fiul Omului si împaratia Cerurilor, care fac parte din Evanghelie nu pot sa existe fara vestea cea buna a celei de a doua veniri a Domnului Iisus în lumea noastra. Aceasta veste buna a revenirii Sale este miezul, este continutul fericitei nadejdi a celor credinciosi, este steaua polara a credintei noastre, este povara binecuvîntata a predicarii noastre. Poate ca multi din jurul nostru pe care Sfînta Scriptura îi numeste batjocoritori si care traiesc dupa pooftele lor ne întreaba: Unde este fagaduinta venirii Lui; unde este realitatea împlinirii ei de vreme ce toate par sa ramîna asa cum le stim de la începutul zidirii - neschimbate? Totusi, pe baza fagaduintei pe care însusi Fiul Omului ne-a facut-o, noi credem si predicam astfel: "Inca putina, foarte putina vreme si Cel ce vine va veni si nu va zabovi". Potrivit cu acest tablou ceresc vazut de Daniel, împaratia Domnului Iisus urmeaza sa se arate în chip material, vizibil, si nu în taina. Ea va veni nu pentru a încerca o coexistenta pasnica, îngaduitoare cu fiara careia Satana i-a dat scaunul lui de domnie, putere si o mare stapînire. Nu. Intre Iisus si Satana nu este nici o legatura. Nu este nici o sansa de coexistenta pasnica. Imparatia Domnului Iisus vine sa spulbere toate împaratiile acestui pamînt, vine sa puna capat stapînirii fiarei, vine sa restabileasca pacea si fericirea omului în univers. Atunci cînd stapînirea lui Dumnezeu asupra acestui pamînt va fi pe deplin restabilita, atunci întreaga stapînire a pamîntului va fi data în mîinile poporului sfintilor Celui Prea Inalt. O, ce minunata perspectiva sta în fata celor ce au ales sa urmeze Domnului Iisus! Cînd ma gîndesc la toate acestea, la tot ce are în vedere Dumnezeu cu acest pamînt si cu fiecare din noi, ma întreb nu fara îngrijorare: Oare sînt eu astazi cu totul al lui Iisus? Apartin eu poporului Sau cel sfînt? Am ales eu dincolo de vuietul valurilor omenirii din jurul meu sa-mi ridic privirea spre Dumnezeu si sa urmaresc miscarile cerului, sa ascult de glasul lui Dumnezeu si sa consider o onoare deosebita în a împlini voia Sa? Intr-o vreme ca aceasta cînd unii vor alege sa treaca granita poruncilor lui Dumnezeu, socotindu-le de fara nici o importanta, am facut eu din legea lui Dumnezeu legea mea de viata? Este împaratia cerurilor tot ceea ce eu caut si alerg sa ating în aceasta viata? O, faca Bunul Dumnezeu ca întreaga noastra fiinta sa fie cuprinsa de simtamîntul solemnitatii si importantei fiecarei zile pe care o traim. De aceea si rugaciunea noastra sa fie aceasta: Doamne, vreau sa fiu al Tau, vreau sa ma conduci, sa ma stapînesti si sa ma pregatesti pentru împaratia Ta, caci vreau sa fiu al Tau pentru vesnicie. Ajuta-ma în trairea unei vieti sfinte si consacrate, în umblarea dupa voia legii Tale si ajuta-ma sa fiu un bun martor al Tau în aceasta lume. Iti multumesc pentru toate acestea în numele Domnului meu Iisus Christos. Amin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


RUGACIUNEA CLIPEI


Doamne,


Amin


Versetul zilei

Poveste

"Intr-o zi, un om a murmurat: 'Doamne, vorbeste-mi' si un copac si-a frematat frunzele, dar el nu a auzit. Apoi a intrebat mai tare: 'Doamne, de ce nu-mi vorbesti?' si un tunet a zguduit cerul, dar el, din nou, nu a auzit. Omul a privit in jurul sau si a spus: 'Doamne, lasa-ma sa Te vad!' si o stea a luminat cerul, dar el nu a observat. Atunci a inceput sa strige: 'Doamne, fa o minune!' si in clipa aceea s-a nascut un copil, dar el nu a stiut.
Disperat, omul striga mai tare: 'Atinge-ma, Doamne, si arata-mi ca esti langa mine!' Acestea fiind spuse, Dumnezeu a coborat si l-a atins, dar acesta a alungat fluturele care zbura langa el si si-a continuat drumul.
Ai grija sa nu pierzi o binecuvantare doar pentru ca nu iti apare in felul in care tu te astepti sa se manifeste."

Si daca...

Si daca uneori mai cazi,
iar crucea ti se pare grea,
ridica-ti ochii catre cer ,
acolo e salvarea ta.

Si daca vorbele mai dor
cand limba nu le cantareste,
asculta glasul ce ti-a spus
ca si pe tine te iubeste.

Si daca lacrimi curg suvoi
brazdand uscatul tau obraz,
e semn ca Domnul te asculta
si te va scoate din necaz.

Si daca Domnul va veni
cat inca esti pe-acest pamant,
te va rapi in vesnicii
asa cum spune-al Sau cuvant.