luni, 30 iulie 2012

Invata !

De multe ori incercarea e privita ca o pedeapsa. Si poate ca in majoritatea cazurilor chiar e. Dar atunci cand te impiedici de un bolovan si te doare piciorul, nu te destepti din "somnul" tau si esti mai atent la drum ? Nu inveti ca drumul are si obstacole si ca trebuie sa fii mereu treaz ? Te doare, iar asta te indeamna sa identifici obiectul care a provocat acea durere si, automat, sa il ocolesti, sa pasesti peste sau orice alta solutie mai poti gasi, numai ca acel obstacol sa nu-ti mai stea in cale.

Cel mai greu e atunci cand consideri ca esti suficient de sus. Crezi ca esti acolo unde trebuie sa fii, ca esti suficient de bun, intelept, darnic, smerit, credincios, iubitor. Te consideri perfect. Crezi ca meriti tot ceea ce tu consideri ca fiind mai bun, cel mai bun. Crezi ca ai o relatie extraordinara cu tot si cu toate, ca nu iti lipseste nimic si ca acum poti lenevi, caci ti-ai atins scopul. "Palma" primita va fi cu atat mai grea.

Ne punem nadejdea in Dumnezeu. Facem rugaciuni nesfarsite, cerand protectie divina. Suntem convinsi ca Dumnezeu va purta de tot si de toate, ca nu trebuie sa mai muncim, sa mai gandim, sa mai oferim. Asteptam ca totul sa cada din cer. Iar atunci cand le primim chiar asa, cazand din cer, nu suntem capabili sa le ducem.
Dumnezeu nu iti da niciodata o sarcina prea grea. Asta toata lumea o stie, o gandeste, crede ca o crede, dar nu o simte. Cand vine incercarea, incepem cu mustrarile. Dumnezeu e de vina ca ne-a trimis o incercare atat de grea, pe care noi nu o putem duce, pentru ca nici macar nu o meritam. Incercarea nu e o pedeapsa, pentru ca tu nu ai gresit cu nimic. / Incercarea este o pedeapsa, dar greseala ta nu merita o astfel de mustrare. Ti se pare nedrept. Atunci Dumnezeu devine nedrept. Necrutator. Crud.

Dar nu intelegi un lucru: Dumnezeu este UNUL. Dumnezeu este acelasi. El este IUBIRE. Doar pentru ca te simti vinovat sau pentru ca esti orb, nu inseamna ca Dumnezeu s-a schimbat. Dumnezeu ramane acelasi. Ceea ce trebuie tu sa intelegi este ca bolovanii nu se vor muta din calea ta. Poti alege sa ramai orb si sa te izbesti de toate obstacolele pe care le vei intalni in cale. Poti blestema bolovanul, poti urla din toti rarunchii, te poti tavali pe jos de durere. Tot orb esti. Daca nu alegi sa deschizi ochii, tot orb vei fi.
Asteapta ca Dumnezeu sa te ridice, asteapta ca El sa te fereasca, in timp ce tu lenevesti. Ar fi dragut ca El sa vina sa-ti faca vant cu o pana imensa, in timp ce tu stai lungit, fiind inconjurat de bogatii lumesti, nu ?


Pana cand n-ai sa intelegi ca incercarea/pedeapsa vine din iubirea lui Dumnezeu pentru tine, vei ramane orb. Va trebui sa intelegi ca nu poti lenevi, ai un drum de parcurs. Trebuie sa treci mai departe, nu sa stagnezi. Nu vrei sa te trezesti. Nu vrei sa deschizi ochii. Din iubire, Dumnezeu te te calauzeste sa mergi mai departe. Vrei sa nu te mai doara ? Deschide ochii !!! Invata lectia si mergi mai departe. De ce te incapatanezi in orbirea ta nebuneasca ? Chiar crezi ca totul se invarte in jurul tau ? Niciodata nu vei reusi sa mergi mai departe astfel. Tot ceea ce vei castiga, va fii superficial. Pana la urma vei pierde totul. Asta vrei ?

Chiar nu vezi ca te lovesti mereu de aceleasi obstacole ? Crezi ca le vei depasi inganand rugaciuni si asteptand minuni ? Minunile nu vor aparea. Esti orb, incapatanat si extrem de ratacit. Va trebui sa iei atitudine. TREZESTE-TE !!! Altfel va durea in continuare, poate ca din ce in ce mai tare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


RUGACIUNEA CLIPEI


Doamne,


Amin


Versetul zilei

Poveste

"Intr-o zi, un om a murmurat: 'Doamne, vorbeste-mi' si un copac si-a frematat frunzele, dar el nu a auzit. Apoi a intrebat mai tare: 'Doamne, de ce nu-mi vorbesti?' si un tunet a zguduit cerul, dar el, din nou, nu a auzit. Omul a privit in jurul sau si a spus: 'Doamne, lasa-ma sa Te vad!' si o stea a luminat cerul, dar el nu a observat. Atunci a inceput sa strige: 'Doamne, fa o minune!' si in clipa aceea s-a nascut un copil, dar el nu a stiut.
Disperat, omul striga mai tare: 'Atinge-ma, Doamne, si arata-mi ca esti langa mine!' Acestea fiind spuse, Dumnezeu a coborat si l-a atins, dar acesta a alungat fluturele care zbura langa el si si-a continuat drumul.
Ai grija sa nu pierzi o binecuvantare doar pentru ca nu iti apare in felul in care tu te astepti sa se manifeste."

Si daca...

Si daca uneori mai cazi,
iar crucea ti se pare grea,
ridica-ti ochii catre cer ,
acolo e salvarea ta.

Si daca vorbele mai dor
cand limba nu le cantareste,
asculta glasul ce ti-a spus
ca si pe tine te iubeste.

Si daca lacrimi curg suvoi
brazdand uscatul tau obraz,
e semn ca Domnul te asculta
si te va scoate din necaz.

Si daca Domnul va veni
cat inca esti pe-acest pamant,
te va rapi in vesnicii
asa cum spune-al Sau cuvant.